vineri, 7 octombrie 2011

Sweatshop-ul de branduri.

De ce autonomizarea brand-ului ca valoare adăugată și noua economie a life-style-ului și a meaning-ului se întâmplă să coincidă, istoric, cu dispersia tot mai evidentă și tot mai intensă a sweat shop-urilor all over the place?

Pentru că așa trebuie. Pentru că, din punct de vedere marxist, noua economie a sensului, imaginii și brandului presupune abandonarea oricărei echivalențe între valoarea materializată într-un obiect și prețul său, prin autonomizarea acestuia din urmă grație componentei uriașe de branding care e inclusă în el și care nu depinde – strict – de nici un proces cuantificabil de creare de valoare. Ceea ce înseamnă că, din nefericire, cealaltă componentă variabilă, elastică, a prețului produsului, și anume reflecția, la nivelul prețului, a valorii forței de muncă, poate fi comprimată la maxim. Cum brandul nu mai depinde prin nimic de valoarea de întrebuințare, deci de calitatea materială efectivă a produsului, costurile acestuia din urmă pot fi reduse la limită; producția efectivă își pierde orice caracter specific, și devine simplă producție abstractă de deșeuri industriale, de obiecte născute moarte care își capătă identitatea de marfă numai prin resurecție artificială, prin aplicarea ulterioară a brandului. Economia brandului nu presupune doar apariția tot mai manifestă a fenomenului aparent opus ei înseși, de producție pură, dezvrăjită în cadrul sweat shop-urilor; ci presupune – sau cel puțin permite – inclusiv fenomenul de colocare a întregii producții, deci a producției aparținând diferitelor branduri, în cadrul acelorași sweat shop-uri. Același lot de produse fiind, de fapt, „la origine” - o origine care-și lasă urmele discrete în acel „made in china” - o aceeași marfă generică și anonimă, și care e împărțită abia ulterior și, prin automata ștergere a originilor, retroactiv, în haine Nokia, Reebok, Adidas, sau, în forma în care-i revine muncitorului, Antidas sau Reaback. Sweat shop-ul anonim, masiv, semiluminat este reversul necesar al brand-ului luminos, tot așa cum munca abstractă devine tot mai mult forma socială de manifestare a muncii în societatea în care elogiul și valorificarea calității abstracte – brandul – s-a emancipat total de orice suport „material” pe care se întâmpla să-l mai aibă în marfa produsă. 
 Là où je suis je ne pense pas et là où je pense je ne suis pas.

După cum o altă posibilitate ar putea fi ca brandul și tot ceea ce el presupune să fie, la nivelul „producției”, echivalentul capitalului financiar - așadar al capitalului care nu mai e nici retras și tezaurizat în afara circulației, nici lansat pe piață în căutare de forță de muncă și/sau mijloace de producție, ci activ pe piață tocmai în calitatea sa suspendată de pur capital, independent de orice producție de valoare efectivă și efectiv tocmai în această formă abstractă în care există. Capitalul financiar e față de capitalul de pe „mainstream” ca faimosul exces de semnificant față de resursele de semnificație.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu